“ Singurul lucru de care trebuie sa ne temem este frica insasi”. – Franklin D. Rosvelt
“Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si, dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu. “ Frank Herbert
“ Primul pas este acela de a distinge intre partile iubitoare din tine, de partile infricosate din tine care sunt la randul lor active – in alte cuvinte, sa distingi intre iubirea si frica din tine. Urmatorul pas este acela de a alege iubirea cu orice pret. “Gary Zukav
Ca specie, suntem intr-un proces de crestere si devenire. Am parcurs ceva etape si mai avem de parcurs altele. Pana la deplinatate avem nevoie de ajutor, de un tata ceresc si de o mama-pamant . Suntem in simbioza cu creatia, cu esenta fiintei din noi. Precum un copil este in simbioza fata de mama, fata de adulti, asa si noi suntem in crestere, precum niste copii care nu au trecut inca de criza adolescentului.
Suntem la inceputul procesului de individuare. Inca mai tanjim dupa mama, dupa tata, doar ca acesta este in afara noastra. Maturitatea presupune integrarea parintilor din exterior in interiorul nostru, in modul in care gandim, ne comportam, in care ne manifestam atitudinea fata de viata, fata de devenire. Doar atunci vom iesi din simbioza. Desi necesara in perioada copilariei, simbioza indelungata devine o simbioza negativa. Ne opreste in loc, ne aseaza contra curgerii vietii. Si nimic nu a putut sta vreodata in calea curgerii, a devenirii. Doar conceptiile trecutului nostru, au incercat, dar au esuat pana la urma.
Frica de individuare este in legatura cu frica fata de viata.
Un copil nu vrea sa se desparta de mama lui. Procesul de intarcare este unul dur, dar este unul necesar, altfel copilul va continua sa depinda mereu de cineva, de ceva. Intarcarea psihologica se face in criza adolescentului si nu este usor de dus, nici pentru adolescent, nici pentru cei din jur.
Dupa terminarea studiilor, adolescentul increzator in valoarea studiilor facute, intra in viata, crezand ca aceasta il asteapta, il primeste neconditionat, cu bratele deschise. Intra intr-un alt proces de individuare, de intarcare. Asteptarile nu sunt indeplinite. Asteptarile erau doar credinte.
Viata nu-I ofera ceea ce s-a asteptat. Pentru a se individua, trebuie sa depuna eforturi, sa caute solutii noi, sa identifice nise, oportunitati si sa le dezvolte. Viata asteapta de la adolescent ceva nou, nu sa se aseze doar pe vechea experienta a parintilor. Desi necesara la inceput, ea trebuie reconstruita, depasita si uneori chiar inlaturata. In acest moment viata se stabilizeaza oarecum, procesul de intarcare a fost incheiat. Se intra intr-o perioada de stabilitate materiala, profesionala, sociala, psihologica.
Asteptarile sunt sa dureze pana la sfirsitul vietii, dar acest lucru nu se intampla.
Urmeaza o noua individuare .
Asadar, procesul de individuare, presupune iesirea din zona de risc si asumarea responsabilitatii proprii. Pasi grei, efort mare, garantii putine. Si totusi, acesti pasi ai strabunilor nostri ne-au adus aici, unde suntem. Avem de ales: ramanem in simbioza cu trecutul si stagnam sau iesim din zona de risc si devenim.
Frica de individuare are radacini adanci. In trecutul indepartat a asIgurat cu succes supravetuirea speciei noastre. Traitul in colectiv, in grup, in trib, era singurul care asigura supravetuirea. Iesirea din trib, insemna moartea ca individ, iar destramarea tribului insemna esuarea speciei.
Era o mare frica sa parasesti tribul si sa formezi un alt trib, o alta grupare. Sau sa iti impui individualitatea peste liderul grupului, s-au sa-l inlocuiesti. Presupunea un mare risc si o mare frica. Nereusita, insemna moartea, disparitia ca individ.
Si totusi, miile de generatii ale strabunilor nostril au facut-o. Asa cum o vom face si noi. Nu putem sta pe loc, nu ne putem opune curgerii si mai ales, nu putem exista impotriva curgerii. Vom duce cu totiii mai departe experienta vietii, vom scrie istoria ei si prin efortul nostru, indiferent unde este directionat in a face, a avea, a fi, a gandi, etc.
Aceasta frica, inca se manifesta si azi prin anxietatea de performanta, prin greutati de adaptare, prin incercarea de a-i convinge pe altii de adevarul si dreptatea absoluta a gandurilor, emotiilor, actiunilor noastre, prin greutatea iesirii din zona de confort, prin frica de schimbare si devenire, prin trairea schimbarii ca o trauma.
Prin dependenta de alte persoane, de bunuri, de bani, de o grupare sociala si familiala, care sa asigure nevoile de siguranta.
Prin lipsa de deschidere fata de nou, fata de schimbare si transformare, inclusiv a conceptelor.
Prin lipsa de dorinta de a afla, de a cunoaste, de a ne mobiliza. Prin lipsa interesului pentru dezvoltarea interioara. Prin inchiderea in fortul aducator de siguranta al trecutului. Prin neasumarea de riscuri si responsabilitati. Prin lipsa de scop si de obiective. Prin complacere si conservatorism. Prin lipsa interesului de a afla ceea ce nu stim.
Pe nivelul constiintei de sine si de ceilalti, ne dam seama de proiectul naturii, de curgere si devenire. Individuarea si simbioza vor exista in continuare, dar la limita pozitiva a influentei lor asupra noastra. Frica de individuare se manifesta prin tendintele si mecanismele de aparare ale egourilor. Individuarea presupune identificarea si depasirea egourilor. La incepu,t prin identificare, apoi prin acceptare, apoi prin depasire si constientizarea mecanismelor naturii. Prin integrarea noastra in devenirea si curgerea naturii. Parte a acestui imens intreg.
Frica de individuare, se poate observa in dinamica si evolutia cuplului. La inceput partenerii sunt in simbioza, unul cu celalalt, apoi incepe procesul de individuare. Daca partenerii nu au intelepciunea si deschiderea necesara fata de curgerea naturala a vietii, vor ramane blocati intr-o familie disfunctionala, care se opune individuarii partenerului. Impiedicarea individuarii celuilalt, este o forma de manifestare ascunsa a propriei fricii de individuare.
La fel cum neacceptarea individuarii celorlalti oameni, este tot o forma de manifestare a propriei frici de individuare. Proiectam in exterior propriile conflicte.
Sursa de inspiratie: : Cheile Genelor de Richard Rudd.
Psihoterapeut:Dan Dumitru Otrocol
Cabinetul Psihodad