„Ce nu mă omoară mă face mai puternic.” Friedrich Nietzsche
„Cu cât omul care suferă se vaită mai puţin, cu atât mă mişcă mai mult.” Denis Diderot
„Ceea ce am mai bun în mine se datorează suferinței. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn.” Emil Cioran
„Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie.” Eugen Ionesco
Indiferent de atitudinea noastra suferinta ne insoteste in viata ca o umbra, ca un accesoriu greu de purtat. Ne luptam cu ea,incercam sa o inlaturam, sa o reducem, dar nu dispare niciodata. Ne insoteste si se manifesta fara vointa noastra . La un alt nivel de constiinta sa spunem al constiintei multidimensionale, suferinta ar putea sa aiba un alt rol , mai greu de inteles de noi pe nivelul mintii conceptuale?
In ultimul timp omul a reusit sa reduca trairea dureroasa a suferintei prin perfectionarea tehnicii,imbunatatirea sistemului medical,prelungirea vietii, evitarea situatiilor declansatoare. La nivel genetic a fost descoperita o gena cu rol de “mecanic interior” al corpului, remediind ADN defect.
Viata a devenit cumva un loc al placerii, al erosului astfel incit preluam suferinta ca ceva nefiresc, de nedorit, anormal.
In unele tari orientale in care viata se desfasoara intr-un cadru mai natural dar si mai greu de dus, suferinta traita este comparativ cu cea occidentala mai mare. Orientalul s-a obisnuit cumva cu ea, face parte din natura sa fireasca. Atitudinea fata de suferinta este mai de toleranta,de acceptare. Suferinta face parte din propia viata, nu este ascunsa, nu este marginalizata. Se incearca prevenirea,diminuarea , inlaturarea dar si acceptarea ca un dat, de neoprit.
Suferinta este privita direct, recunoascuta si acceptata. Nivelul de toleranta fata de suferinta este mai ridicat, ceea ce occidentalii considera a fi suferinta, orientalii o accepta ca ceva natural.
In occident solutia fata de suferinta este ascunderea, fuga, neimplicarea, reducerea contactului cu suferinta, in orient suferinta este privita in fata.
Prin ascunderea suferintei, a aparut un fenomen de exagerare a trairilor fata de suferinta. Persoana devine mult mai perturbata chiar si de o suferinta redusa pe care nu o mai poate gestiona.
S-a conturat idea ca viata are ca scop doar erosul, placerea, confortul,l ipsa de efort. Prin imbunatatirea confortului consideram ca suferinta nu mai face parte din viata omului,este ceva de renegat,un fel de incalcare a normalitatii. Cresc insa efectele psihologice ,creste anxietatea, depresia, devenim mult mai plingatori,ne victimizam mai mult,pentru motive mai puerile. Rezistenta la evenimente neprevazute este in scadere. Occidentalii s-au inchis intr-o cutie de carton a confortului si refuza sa vada, sa inteleaga,sa observe ,sa constientizeze sa invete suferinta.
Omul era mai activ si deschis fata de vicisitudinile climaterice,situatii nepravazute,suferinta. In prezent sunam la serviciile de urgenta ptr situatii hilare care erau cindva de neconceput. Mici schimbari de temperatura, ploaia, evenimente minore cindva, au devenit cauze de absentism de la serviciu, motive de ingrijorare,de discutii interminabile de “cutremure psihologice” .Occidentalul nu mai este dispus sa se confrunte cu nimic ce presupune efort. A externalizat aceasta preocupare catre serviciile specializate. Pana si placerea luarii zapezii din fata locuintei a devenit o sarcina a municipalitatii.
Occidentalul isi duce viata in cutia de carton pentru a nu mai vedea suferinta. Micul efort este vazut ca suferinta.
Termenul de suferinta are semnificatie diferita pentru un occidental fata de un oriental.
Ne intrebam in consecinta daca suferinta face parte din natura fireasca a omului.
Cind apare suferinta, o externalizam, cautam un vinovat, o cauza, o proiectam pe cineva sau pe ceva.
Fugim de suferinta iar ca efect aceasta se intoarce contra noastra provocind o suferinta si mai mare.
La cea mai mica suferinta sau chiar fata de o situatie cindva obisnuita o vom trai in mod exagerat, grav.
Micile si marile suferinte au devenit subiecte care umblu golurile din emisiunile sau publicatiile mass-media.
In orient, exista principii mult mai practice si mai realiste despre nepermanenta omului,despre fericire, despre suferinta. Evenimente nedorite sunt traite cu o intensitate mai redusa. Moartea, boala, pierderea unei persoane apropiate,desi provoaca suferinta,sunt preluate ca evenimente firesti, ca facand parte din viata. Budistii spun ”S-a mai consumat din karma, ma simt eliberat”.
Suferinta in sine nu exista ca act material, este o reactie la unele evenimente din viata.
In Orient, ca si in Occident suferinta nu este de dorit. Solutiile de a o experimenta, de a o trai sunt diferite.
Conform invataturilor lui Buda orice om cauta fericirea si nu isi doreste suferinta. Nu inseamna sa cautam suferinta, sa ramanem pasivi fata de ea, sa nu luam masuri de reducere si de prevenire a acesteia.
Suferinta nu trebuie insa neglijata, ci acceptata cind apare si cautate solutii de prevenire. Suntem in etapa de existenta umana in care evoluam prin suferinta. Nu am gasit solutii de opire a mortii dar am gasit solutii de prelungire a vietii, este o evolutie.
Ignorarea totala a suferintei poate duce la crearea unor roboti lipsiti de sentimente iar lamentarea exagerata in fata suferintei ar duce la un declin psihologic, la scaderea capacitatii de adaptare o omului, la cautarea exagerata a confortului,la supraevaluarea nerealista a conditiei umane.
Referindu-se la suferinta, Cioran spunea ca trebuie sa avem o atitudine pozitiva fata de suferinta si sa ne folosim de ea ptr a invata si a depune eforturi spre a iesi din mediocritate, a o depasi,a creea, a evolua. Atitudinea fata de suferinta difera asadar in functie de sistemul cultural din care facem parte.
Nivelul de constiinta va determina si atitudinea fata de suferinta.
La nivelul constiintei de supravietuire, unde ne reducem fiinta si cunoasterea prin identificarea cu atasamentele si dependentele noastre, la aparitia suferintei vom incerca sa o atribuim celor din jur, sa o proiectam celor cu care suntem in relatii afective: parinti, sot, copii, frati, rude, vecini, etc. La nivelul constiintei de sine si de ceilalti vom accepta iminenta suferintei,vom cauta cai si solutii viabile pentru depasirea ei, ceea ce va duce inclusiv la dezvoltarea umanitatii si a constiintei. La acest nivel am putea da si un alt sens suferintei,altul decat cel pe care il dam in prezent. Poate ca suferinta este o pirghie a naturii pentru a putea constientiza mai mult,pentru a putea trece la un alt nivel de constiinta. Din acest punct de vedere suferinta are rol de soc afectiv care ne impinge spre o octava superioara de existenta umana dupa cum spunea George Ivanovitch Gurdjieff.
Depasind abordarea orientala sau occidentala, daca tot nu putem sa inlaturam suferinta in aceasta etapa de dezvoltare a constiintei, sa o vedem ca o posibilitate de transformare, de descoperire de sine,de crestere a tolerantei, a compasiunii si a umanismului. Plecand de la invatatura budista precum ca toti oamenii in felul lor isi cauta fericirea si nu isi doresc suferinta.
Prin accesul la formele de constiinta amplificata, va oferim posibilitatea formarii unei atitudini constructive fata de suferinta, intelegerea ei pe actualul nivel de constiinta a umanitatii, dar si crearea de abilitati pentru depasirea si transformarea acesteia.
NU LASA SUFERINTA SA TE INVINGA!
OBSERVA, ANALIZEAZA, DEPASESTE!
Psihoterapeut: D. D. Otrocol,cabinetul de psihoterapie PSIHODAD