Locul unde ne nastem si experientele pe care ni le ofera: cultura, obiceiurile, prejudecatile, credintele, convingerile, asteptarile, parintii si rudele, evenimentele pe care le traim vor influenta semnificativ personalitatea in formare. Si mai presus de toate, felul in care copii fiind, traim in interiorul propriu, toate acestea constituie un element si mai important. Natura relatiilor dintre parinti, atitudinea unora fata de altii, cultura emotionala a acestora, deschiderea sau inchiderea fata de alte persoane, fata de nou au si ele importanta lor. Slaba exprimare a emotiilor parintilor sau exprimarea deficitara a acestora, vor influenta viitorul copilului, modul cum va relationa cu sine, cu mediul, cu alte persoane.
Asistam astazi la un inceput de repozitionare a parintilor si a societatii fata de educatia si formarea copiilor. Am fost surprins placut in acest an de faptul ca au venit la terapie parinti solicitand atat pentru ei, cat si pentru copiii lor sedinte de cunoastere si dezvoltare personala. “Ceva din felul meu de a fi indeparteaza copilul fata de mine “ mi-a spus un parinte.
La fel de placut surprins am fost in acest an de acele persoane care au venit pentru “dezvoltarea emotionala”. Au devenit cunoscute concepte precum inteligenta emotionala si mai nou inteligenta spirituala. Apar shimbari in modul in care persoana se vede pe ea insasi si pe cei din jur. Este important ca mediul, familia, sistemul educational in general sa isi concentreze atentia si pe valorizarea potentialului intern, existent deja, al fiecarei persoane astfel incat aceasta sa isi gaseasca si o parte din propriile valori in valorile sociale.
Obligarea copiilor cu abilitati umaniste, de exemplu, sa dezvolte in viata in mod predominant ocupatii logico-matematice, a dus la robotizarea acestora, la inchiderea si retragerea in interior, la depresii, lipsa valorizarii sociale. Stima de sine a scazut, la fel increderea. Unii au ajuns sa creada ca sunt defecti, bolnavi, ciudati, anormali sau sa se vada marginalizati. Confuzia si nesiguranta devin caracteristice. Lipsa de sens a vietii pune stapanire pe aceste persoane. Ajung sa le fie rusine de sinele adevarat, de ceea ce sunt straduindu-se cu toate puterile sa ajunga la nivel de mediocru sau submediocru fata de ceea ce societatea considera important. Apare intrebarea “ori natura greste, ori societatea nu poate tine cont de mine” ?.
Este la fel de important ca familia si societatea sa plece in educarea si formarea copiilor de la propriul potential, de la cunoasterea psihologica a acestora fara a-si impune propriile probleme nerezolvate asupra copiilor. Parintii ar trebui sa se cunoasca pe sine si sa separe visele si propriile proiectii de realitate. Copii nu sunt continuarea psihologica a realizarilor sau nerealizarilor personale ale parintilor, sunt fiinte separate, independente care au nevoie sa descopere ei insusi ceea ce sunt, ceea ce pot, nu sa li se impuna tipare preexistente sub pretextul unor satisfactii materiale, de pozitie sociala. Poate ca sensul vietii este chiar aceasta cale pe care copii o vor creea. Poate ca modul in care ei se descopera si experientele proprii pe care le genereaza sunt baza naturii umane, sensul ei. Altfel luam propriilor copii o calitate pe care o au: aceea de a fi creatori .
Dar este greu ca un copil sa isi educe proprii parinti desi uneori chiar asta fac .
Pentru a se putea proteja fata de aceste proiectii ale mediului si ale parintilor apare lupta dintre ceeea ce este acel copil si ceea ce vor ceilalti sa fie. Este cauza nefericirii umane si a aparitiei blocajului in comportamentul de supravetuire. Mintea reptiliana deschide folder-ul primitivismului. Firea omeneasca ca tipar existential peste care se aseaza genetica, educatia, are un aparator inversunat, existent in memoria ascunsa a fiintei. Sistemul primar al mintii reptiliene are cumva ca sarcina protejarea a ceea ce deja este acel copil. Asta va face, va proteja aceasta matrita prin deschiderea cutiei Pandorei, umbra intunecata a fiintei umane. Tot ceea ce a facut fiinta umana, toate mijloacele folosite pentru a supravietui milioane de ani se afla ascunse in memoria adanca a fiintei, mult mai adanca decat AND-ul si ARN-ul. Este nu numai o colectie chimica, ci si o colectie de softuri, de programe supravetuitoare. Activarea si folosirea acestora are un pret. Usa cutiei odata deschisa nu se mai inchide sau se inchide foarte greu. Este un pret mult prea mare pe care il achita copilul, asa cum si proprii parinti l-au platit in trecutul lor. Dar natura misterioasa are propriile mecanisme, propriile pirghii. Un parinte care functineaza predominant prin constiinta de supravetuire va transmite prin propria sa necunoastere aceleasi modele de rezolvare a problemelor. Transmite propriului copil cheia cutiei Pandorei.
Apare sinele fals, copilul incepe sa creada ca este ceea ce nu este si sinele real, inconstient, ascuns se va manifesta pe cai ocolitoare, paralele cu cele sociale. In loc sa dezvolte activitatea lobilor parietali, va dezvolta sistemul reptilian. Logica a cedat in fata instinctului. Lupta intre darul psihologic al parintilor si propriul sine va genera nemultumiri, scaderea increderii in sine, depresia, anxietatea, retragerea in interior, lipsa de comuncare, frica de social, de ceilalti. Aceasta lupta va consuma energia copilului devenit adolescent si apoi matur, pana la sfirsitul vietii sale, daca nu apar elemente de recentrare, de reconfigurare a unui nou raport intre ceea ce este acea persoana si ceea ce a vrut sa fie familia, societatea.
Apare acel sentiment marcant de lipsa de identitate, de lipsa de sine. Persoana parca nu stie cine este, ce este, de unde vine, ceea ce face, de ce face. Intra intr-o rutina in care nu se mai gaseste. Intra intr-o roata care se invarte, dar persoana nu stie cine invarte roata, este doar invartita.
De aici si pana la boala psihica nu mai este mult.
O persoana desi supravietuieste o perioada, nu poate trai la nesfarsit cu un eu de copil supus. Se va revolta ori contra celorlalti ori contra ei prin boala psihica sau actiuni necugetate.
Frica neacceptarii proprii proiectata in exterior ca frica a neacceptarii de catre ceilalti poate duce la trairea sentimentului depresiv: Eu nu sunt bun, lumea este buna, sau de inutilitate. Eu nu sunt bun, lumea nu este buna, viata este nimic.
Frica de neacceptare accentueaza starea interioara de nesiguranta.
Ajungem sa credem ca viata este o lupta, ca aceasta este ordinea fireasca a lucruilor, ca suferinta este necesara, ba mai mult aducem elogiul ei. Ce ai invatat din suferinta? Este una din intrebarile frecvent puse.
Din perspectiva pneuma suferinta nu este necesara. Este insa specifica constiintei de supravetuire, fiind o modalitate trista si mutilanta creata pentru a invata si a face pasul spre o alta treapta de constiinta. Exista insa si alte modalitati pentru a face saltul.Totul tine de noi. Ori traim cu sentimental ca “nu suntem in totalitate” si folosim aceasta energie a suferintei, ori lucram cu interiorul nostru pentru idetificarea si imprietenirea cu esenta fiintei pentru a iesi din sfera suferintei, a luptei de supravetuire si a descoperi linistea, pacea interioara si armonia proiectata in exterior asupra celorlalti, asupra vietii.
Putem evolua prin suferinta sau prin o noua constiinta. Putem folosi pentru exprimarea sinelui real sistemul reptilian sau cel al lobilor parietali care ne ofera posibilitatea de constientizare de sine si de transcedere spre nivelurile urmatoare ale constiintei. Ramanem pe loc, blocati intr-un carusel al repetitiilor de neintrerupt sau depunem efortul pentru a opri caruselul si a constientiza multitudinea si multidimensionalitatea a ceea ce suntem.Tu alegi.
Prin practicarea regulata a Terapiei si Respiratiei Pneuma ai acces la constiinta multidimensionala, la totalitatea fiintei care esti.
Suna si programeaza-te la o sesiune de Terapie si Respiratie Pneuma la cabinetul de psihoterapie Psihodad.
Psihoterapeut: Dan Dumitru Otrocol