„A-ti fi frica de dragoste inseamna a-ti fi frica de viata, iar cand iti este frica de viata esti pe trei sferturi mort.” – Bertrand Russel
„Cine nu se teme de moarte, nu se teme de amenintari.” – Pierre Corneille
„Lucrul de care te temi se intampla mai iute decat acela pe care-l speri.” – Publilius Syrius
„Lucrul de care iti este cel mai frica nu are putere. Frica ta este cea care are putere. Infruntarea adevarului te va elibera cu adevarat.” – Oprah Winfrey
Isi are originile in trecutul indepartat, in ierarhia tribala, in frica de moarte, de disparitie ca specie. Prin dezvoltarea predominant al mintii conceptuale, ne-am indepartat de esenta fiintei noastre, care este una completa, totala, nemarginita, necreata. Am redus intregul existential la ceea ce poate cuprinde mintea conceptuala. Ca simtire, ajungem sa ne simtim ca nefiind intregi, simtim golul din interior ,rezultat ca urmare a raportarii, a reducerii vietii, doar la mintea conceptuala.
Prin separare mentala de intregul care suntem, se manifesta frica de a nu fi intreg.
Constientizam mult prea putin, din ceea ce suntem cu adevarat. Nu stim ceea ce suntem, ceea ce putem deveni.
Frica de a nu fi intreg, este o frica colectiva, vine din viata de trib, cu structurile sale specifice, cu greutatile de supravetuire, de transmitere a materialului genetic. Este intarita de comportamentul maternal si paternal, de cerintele in crestere ale sistemului educational, de limitarile constientei adormite in care ne aflam, de raportarea defectuasa la ceilalti . De cerintele in crestere ale vietii. Familia, societatea, pun o presiune ridicata pe individ. Acesta isi pierde constienta prin ignoranta mediului si incapacitatea proprie de a depasi paradoxul existential.
Treptat, in interior se naste frica copilului ca nu ar fi perfect. Nu intelege rational cerintele celor mai in varsta. Daca intr-o familie, cerintele fata de alti copii sunt diferentiate, copilul care analizeaza comportamentul parintilor, v-a simti diferenta si va crede ca ii lipseste ceva, ca este defect, ca nu corespunde unor asteptari .
Expresii din partea parintelor gen, ”nu esti suficient de bun , de ce copilul x poate ? , o sa ajungi pe drumuri, o sa maturi strazile, etc, branza buna in burduf de ciine”, intaresc aceasta frica. Aceasta trece din sfera latenta unde se afla, in sfera manifesta.
Dorintele parintilor proiectate asupra copilului, etichetele atribuite, sunt forma de manifestare a fricii, de imperfectiune. In anumite conditii, poate dezvolta sau “mutila”copilul. O solutie ar fi ca parintii, sistemul educational, sa inteleaga unicitatea copilului si sa inlesneasca, nu sa impiedice procesul de individuare. In sistemul de formare, pentru viata, sa identifice, sa permita sa se exprime ceea ce deja exista ca predispozitie in copil. Inchiderea predispozitilor, directionarea, spre o anume profesie, din dorinta parintilor de etalare sociala sau din motive psihologice inconstiente, transmiterea fortata a valorilor proprii si impiedicarea celor existente nativ, pe motivul ca nu sunt apreciate social, genereaza manifestarea fricii de a nu fi perfect. Parintii proiecteaza, transmit propriile lor frici copiilor, oferind bucla, coada in jurul careia se vor roti. Sistemul de recompense si sanctiuni ale sistemului educational, pot determina activarea acestei frici.
In relatia de cuplu, injosirea celuilalt, sufocarea, intimidarea, dominarea, pot determina aparitia acestei frici.
In relatiile interumane, compararea, raportarea la altii, devin stimuli pentru activarea fricii de imperfectiune. Ne raportam la altii si achizitionam bunuri doar pentru a hrani frica.
Programele mass-media, care etaleaza banii si bunurile materiale, pot determina manifestarea fricii de imperfectiune.
Laudarea cu puterea, cu ce avem, cu ce stim, cu ce suntem, poate genera activarea acestei frici.
Ca forma de manifestare concreta a fricii de imperfectiune, sunt persoanele care sufera de dependenta, de abandon. Acestea ajung sa se manifeste de cele mai multe ori ca si cum ar avea ceva lipsa, ca si cum ar fi imperfecte, neiubite. Nevoia de iubire nu este ceva liber, determinabil. Poate veni si din comparatii cu altii.
Persoanele isi proiecteaza aceste lipsuri in dependente, in imaginea de sine scazuta, insuficienta. Dependenta de atentie, de confirmare, de obiecte, de masini si lucruri materiale importante, crezand ca astfel isi potolesc frica, de a fi insuficienti.
O forma aparte de manifestare a acestei frici, este dependenta de alte persoane.
Acumularea de bunuri, de dragul acumularii, nu a unei nevoi reale, duce la epuizare, nevoi si resurse de aparare, indepartarea de sensul existentei umane. Este o manifestare extrema a fricii, de a nu fi intreg, de a nu fi perfect.
Uneori adevarul este trist. Traim o viata investind in satisfacerea fricilor si credem ca aceasta este o mare realizare, sa ne pozitionam unii fata de altii.
Adevarata realizare este sa ducem constienta la nivlul constiintei totale, absolute. Sa ne ducem viata fara a mai fi comandati de frici.
Credem ca suntem liberi si decidem. Decidem doar formele in care ne vom hrani fricile. Atat. In rest totul este o poveste.
Verifica, observa, constientizeaza.
Sursa de inspiratie: : Cheile Genelor de Richard Rudd.
Psihoterapeut: Dan Dumitru Otrocol
Cabinetul Psihodad